Comuna Ciocăneşti, Suceava – Povești încondeiate pe malurile Bistriţei Aurii

revista@vacantelatara.ro
catena-blog

Situată în judeţul Suceava, comuna Ciocănești este un veritabil “muzeu în aer liber” (titulatură primită în anul 2004) datorită caselor “încondeiate” – faţade ce sunt decorate cu motive tradiţionale întâlnite pe ouăle încondeiate sau pe porturile specifice zonei Bucovinei. 

Comuna Ciocănești, aflată la 20 km de Vatra Dornei, se întinde de-a lungul cursului Bistriţei Aurii, la poalele Obcinei Mestecănişului şi a munţilor Suhard, fiind formată din satele Ciocăneşti şi Botoş. 

Decoraţiunile “încondeiate” de pe faţadele caselor din Ciocăneşti poartă numele de “pui pe case”. Culorile predominante sunt: albul, negrul, verdele, roşul şi maroul. Modele de pe case sunt inspirate, la fel ca şi în cazul ouălor încondeiate, de cusăturile de pe costumul naţional al acestei zone. 

Ele descriu momente, obiceiuri şi întâmplări din viaţa sătenilor şi-a satului bucovinean. Făuritorul acestei tradiţii este fostul primar, domnul Tomoioagă – iscusit meșter popular, cioplitor în lemn. Prima casă vopsită a fost “Casa-Muzeu Leontina Ţăran” – astăzi un obiectiv de suflet al tuturor celor care apreciază tradiţiile autentice. 

ANTREC România, ANTREC Suceava - prin fostul preşedinte – doamna Corina Cubleşan, împreună cu Primăria Ciocăneşti au avut un rol însemnat în dezvoltarea comunei drept o destinaţie specifică agroturismului şi turismului rural. Festivalurile iniţiate – Festivalul Naţional al Păstrăvului şi Festivalul Ouălor Înondeiate atrag şi astăzi numeroşi turişti.  

Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti

Unul dintre obiectivele turistice de neretat în Ciocănești este Muzeul Ouălor Încondeiate. Deşi denumirea ne face să ne imaginăm că este doar un muzeul dedicat încondeierii ouălor, trebuie să ştiţi ca muzeul deschis din anul 2007 reprezeintă un veritabil patrimoniu etnografic al acestei zone. 

De-a lungul anilor în interiorul muzeului, pe lângă expoziţia de ouă încondeiate, putem descoperi mai multe încăperi ce adăpostesc obiecte tradiţionale specifice sătenilor şi meşteşugarilor din Ciocaneşti, o veritabilă colecţie de artă populară, obiecte tradiţionale de la stână, instrumente de olărit, de butinărit şi cărăuşie, machete de plute etc. Pe pereţii altei camere din interior putem admira o impresionantă colecţie de fotografii vechi cu toţi meşterii şi meşteşugarii comunei.

Vă recomandăm cazarea la Pensiunea Viorica din Ciocăneşti, un reper pentru conceptul de agroturism, ospitalitate autentică şi pentru calitatea gastronomiei tradiţionale acelor locuri.

De vizitat în Ciocăneşti :

- Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti;

- Clasa micuţilor încondeiători ai Şcolii din Ciocăneşti;

- Casa Muzeu Ţăran Leontina;

- Casa de Cultura Florin Gheuca;

- Biserica Naşterea Maicii Domnului;

- Biserica Adormirea Maicii Domnului.


Text si fotografii: Cristian-Alexandru CATANA

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

April 15, 2025
Muzeul Oului din Vama-Bucovina a marcat la finele anului 2024 aniversarea de 30 de ani de la deschidere iar fondatoarea acesteuia, prof.ing.Letiția Orșivschi Heiser a împlinit 25 de ani de activitate internațională.
April 10, 2025
În urmă cu 21 ani, în anul 2004, în destinațiile rurale românești a fost marcată pentru prima dată Ziua Națională a Turismului Rural . Sărbătorită an de an în Duminica Floriilor, această zi specială a turismului autohton adună laolaltă proprietari de pensiuni, meșteri populari, ansambluri folclorice, autorități locale, profesioniști din turism cât și turiști…într-o veritabilă horă a ospitalității și autenticității.
April 4, 2025
O fascinantă introspecție realizează artistul vizual Ion Anghel, prin operele sale de artă. Sincere și profunde, lucrările reunite în expoziția "Agorafobia", transmit esența trăirilor artistului și ne ajută să înțelegem societatea actuală. Vă invităm să vizitați expoziția "Agorafobia" în perioada 13 martie – 9 aprilie 2025, la Muzeul Național al Țăranului Român din București.
March 26, 2025
In data de 28 Martie 2025, incepand cu ora 18.30 la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani va avea loc concertul "În lumea lui George Enescu". Alexandru Tomescu- vioară Eduard Kunz- pian În program: Jules Massenet- Meditația Fritz Kreisler- Frumosul rozmarin Fritz Kreisler- Capriciul vienez Fritz Kreisler- Liebesfreud George Enescu- Balada George Enescu- Lăutarul George Enescu- Sonata a III-a în caracter popular românesc Informații: Site: https://filarmonicabotosani.ro/
March 26, 2025
În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează cea de-a XVIII-a ediție a activității Târgul Meșterilor Populari. Manifestarea are ca obiectiv principal valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice.
By Cristian Catana March 19, 2025
În pitorescul meleag al Argeșului ,în Valea Siliștii, comuna Aninoasa , o frumoază zonă deluroasă, la marginea pădurii, oaspeții ce trec pragul complexului agroturistic și de agrement “ Pe culmile Bucuriei ” vor experimenta îmbinarea ospitalitații cu relaxarea, dar și cu sănătatea prin activități sportive și recreative.
March 19, 2025
Gala anuală a premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) – preşedinte, Mihai Ogrinji – desfăşurată în Vâlcea, la Drăgăşani, ne-a ocazionat o (re)descoperire a respectivelor meleaguri. Astfel, între altele, am vizitat, cu pioşenie, mănăstirile brâncoveneşti Mamu Lungeşti (pictor, Pârvu Mutu) – stareţă, maica Pavelina Ioniţă – şi Brâncoveni – aceasta din urmă în apropiere, în judeţul Olt, în perimetrul aceleiaşi localităţi regăsindu-se şi fragmentele de zid ale caselor domneşti în care s-au născut Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu; catedrala din Drăgăşani (construcţie 1930-1936); „expoziţia documentară Gib. I. Mihăescu”, găzduită într-o cameră a casei prozatorului drăgăşenean, acum aflată în proprietatea unei nepoate, dna Daciana Floroiu – absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti – care înţelege perfect importanţa cultivării memoriei bunicului său.
March 19, 2025
Strălucirea soarelui luminează într-un fel aparte spiritele oamenilor, iar pe meleagurile Drăgășaniului parcă se îmbină tare plăcut cu strălucirea cealaltă, a licorii bahice dăruită cu atâta generozitate de podgoriile acestor locuri binecuvântate. Noi - cei care scriem „istoria clipei” despre locuri mirifice și despre iubitori de neam – am hotărât să onorăm performanța în industria turistică românească, din nou în preajma Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), când Eminescu se năștea să identifice esența sufletului românesc în lume. O călătorie bogată în descoperiri și pecetluită de o Gală de Premiere spectaculoasă prin conținut, organizare și ospitalitate – așa aș defini deplasarea documentară a membrilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) de la începutul lui 2025.
March 19, 2025
La începutul lunii martie 2025, s-a deschis o nouă ediţie Art Safari. Vă invităm să descoperiţi expoziţia "Fluturi", una dintre cele opt expoziţii Art Safari. Aveţi ocazia să vă bucuraţi de picturi impresionante cu fluturi şi instalaţii realizate de artişti români contemporani de renume - Alina Aldea, Alina-Ondine Slimovschi, Dan Bota, Felix Aftene, Laura Greaca, Ligia Macovei, Luigi Puiu, Mihai Rusu, Vincenţiu Grigorescu, Viorel Mărginean, Beaver. Şi în premieră admiraţi un fluture realizat de celebrul artist Andy Warhol. Este o serigrafie realizată de artist în anii '50, când a experimentat în această tehnică.
March 15, 2025
Festivalul - Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire" va avea loc, Duminică, 23 Martie 2025, ora 13.00 în cadrul Casei de Cultură din Fundu Moldovei, Suceava.
Mai multe articole
catena-page