Vedem, așadar, că slujitorii sfintelor altare justificau dorința de unire nu doar pe considerente politice, militare sau economico-sociale, ci și pe cele religioase, potrivit cuvintelor Mântuitorului Hristos: „Mă rog ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, ca şi ei să fie Una întru Noi, aşa încât lumea (văzându-i una) să creadă precum că Tu M-ai trimis. (Ioan 17, 21). Iată cum Biserica noastră ortodoxă a constituit acea „vatră” care a încălzit trupul și sufletul neamului nostru românesc, ajutându-l să răzbească în vremuri tulburi către Lumină. Se știe din documentele vremii că n-au lipsit potrivnicii acestui act: cei care își vedeau amenințate privilegiile, cei ce nu-și puteau stăpâni orgoliile, setea de stăpânire ori putere. În pofida lor, voința majorității poporului s-a împlinit. Românii s-au unit, spun unii, căci le-au permis-o condițiile externe. O fi și așa, nu tăgăduiesc, dar în primul rând unitatea credinței i-a făcut să-și dorească unitatea statală. Înfăptuirea celei din urmă s-a datorat, cu precădere, încrederii nestrămutate în puterea și mila lui Dumnezeu.

 Așadar, la 24 ianuarie sărbătorim triumful măreţului vis de secole al românilor, prilej de a nu uita de dragostea, râvna, jertfa și lucrarea bravilor noștri înaintași care și-au închinat viața înfăptuirii unității neamului nostru. Să ne apărăm, precum ei odinioară, identitatea, valorile spirituale și culturale ale poporului din care am răsărit, căci fără acestea ne aflăm în declin. Măcinați de ură și răzbunare, de indiferentism religios, de lupte fratricide pentru putere, uitându-ne credința strămoșească și istoria, ne stingem. Amintirile sfinte se șterg, tradițiile străvechi se uită, iar sub ochii noștri va rămâne cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii. Totuși, nutresc speranța că nu va fi așa, că vom învăța să redevenim devotați idealurilor sfinte ale vrednicilor noștri înaintași, iubindu-ne mai mult Sfânta noastră Ortodoxie și Biserica noastră străbună, neamul românesc, jertfindu-ne, fiecare după puterile lui, pentru a sa propășire.

 Parafrazându-l pe arhimandritul Neofit Scriban, care într-o înflăcărată predică în favoarea unirii Moldovei cu Țara Românească, încheia apoteotic: „Între moarte și lumină, o, Moldovo, alege!”, aș spune astăzi: Între moarte și lumină – o, Românie, alege!

Arhim. Mihail Daniliuc - Schitul Vovidenia