Turism și tradiţii în Ungheni, Republica Moldova

revista@vacantelatara.ro
catena-blog

Raionul Ungheni este amplasat geografic în partea de centru-vest a Republicii Moldova, învecinându-se cu raioanele: Nisporeni, Călăraşi, Teleneşti, Sângerei şi Făleşti. În partea de vest se mărginește cu râul Prut care constituie frontiera de stat între România şi Republica Moldova, iar din anul 2007 – şi hotarul cu Uniunea Europeană. Raionul Ungheni are o suprafață de 108,3 mii hectare (49,9 mii ha – suprafaţă agricolă, 28,8 mii ha – păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, 4,7 mii ha – resurse acvatice).


Ungheni este un important oraș cu statut de municipiu, fiind situat pe malul estic al Prutului, în dreptul satului omonim din România, cu care a alcătuit în trecut aceeași localitate. Prezența apei din abundență, deosebita fertilitate a solului, situația geografică specială, la răscruce de drumuri, au fost factori determinanți pentru întemeierea localității și ascensiunea regiunii Ungheni.

Ungheniul a fost dintotdeauna așezat în imediata vecinătate a unor importante căi comerciale: Marele Drum Comercial Moldovenesc și Drumul Pescarilor. Datorită așezării favorabile, s-a decis în anii '70 ai secolului XIX construcția căii ferate Chișinău – Iași, care să treacă prin Ungheni. Această construcție a impulsionat dezvoltarea mai multor localități și dezvoltarea unor noi genuri de activitate economică.


Actualmente, Ungheni este una din cele mai active regiuni din Republica Moldova, în ce privește atragerea resurselor financiare din proiecte, alocarea granturilor și investițiilor pentru dezvoltarea economiei și infrastructurii. Avantajul plasării geografice constă în căile de tranzit și vamale de ieșire spre Europa Centrală, condiții pentru dezvoltarea unei zone agricole ecologic pure.

În Ungheni funcționează una dintre cele mai active zone economice libere “Ungheni-Business” , întreprinderi cu renume precum: SA “Covoare-Ungheni”, SA “Ceramica-Ungheni”, SA “Ungheni-Vin”. Recent, a fost lansat brand-ul regiunii, cu sloganul “Unde ne conectăm”. 


Târgul de produse ecologice, naturale și tradiționale, Parcul “Micul Cluj”, Ungheni



Evenimentul organizat de Consiliul Raional Ungheni, Camera de Comerţ și Industrie a Republicii Moldova – Filiala Ungheni, Primăria Ungheni și promovat de ANTREC Moldova s-a desfășurat la finele lunii August, curent, urmărind promovarea produselor locale și tradițiilor gastronomice în rândul locuitorilor din regiune cât și a vizitatorilor la eveniment. La eveniment a fost promovată și oferta turistică rurală din raionul Ungheni și alte regiuni: - Crama Mircești, s. Mircești; - Casa rurală Rândunica, din s. Rădenii Vechi; - Crama Tataru, s. Pitușca, r. Călărași.


La invitația doamnei Svetlana Lazăr – președinte ANTREC Moldova, la evenimentul din Ungheni a fost prezent domnul Mișu Chiruc – președinte executiv ANTREC România, prilej de a discuta proiecte viitoare în privința turismului și a dezvoltării parteneriatului între cele două asociații. Povestea ANTREC Moldova a început în anul 2000 când doamnele Svetlana Lazăr și Maria Stoian s-au întâlnit. Unite de pasiuni comune în valorificarea turismului rural și a tradițiilor, după modelul de succes al ANTREC în România, s-a impulsionat deschiderea ONG ”ANTREC Moldova”, povestea căruia merge mai departe, generând deschiderea multiplelor afaceri turistice în satele Moldovioarei, promovând ospitalitatea turismului basarabean în întreaga lume

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

April 15, 2025
Muzeul Oului din Vama-Bucovina a marcat la finele anului 2024 aniversarea de 30 de ani de la deschidere iar fondatoarea acesteuia, prof.ing.Letiția Orșivschi Heiser a împlinit 25 de ani de activitate internațională.
April 10, 2025
În urmă cu 21 ani, în anul 2004, în destinațiile rurale românești a fost marcată pentru prima dată Ziua Națională a Turismului Rural . Sărbătorită an de an în Duminica Floriilor, această zi specială a turismului autohton adună laolaltă proprietari de pensiuni, meșteri populari, ansambluri folclorice, autorități locale, profesioniști din turism cât și turiști…într-o veritabilă horă a ospitalității și autenticității.
April 4, 2025
O fascinantă introspecție realizează artistul vizual Ion Anghel, prin operele sale de artă. Sincere și profunde, lucrările reunite în expoziția "Agorafobia", transmit esența trăirilor artistului și ne ajută să înțelegem societatea actuală. Vă invităm să vizitați expoziția "Agorafobia" în perioada 13 martie – 9 aprilie 2025, la Muzeul Național al Țăranului Român din București.
March 26, 2025
In data de 28 Martie 2025, incepand cu ora 18.30 la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani va avea loc concertul "În lumea lui George Enescu". Alexandru Tomescu- vioară Eduard Kunz- pian În program: Jules Massenet- Meditația Fritz Kreisler- Frumosul rozmarin Fritz Kreisler- Capriciul vienez Fritz Kreisler- Liebesfreud George Enescu- Balada George Enescu- Lăutarul George Enescu- Sonata a III-a în caracter popular românesc Informații: Site: https://filarmonicabotosani.ro/
March 26, 2025
În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează cea de-a XVIII-a ediție a activității Târgul Meșterilor Populari. Manifestarea are ca obiectiv principal valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice.
By Cristian Catana March 19, 2025
În pitorescul meleag al Argeșului ,în Valea Siliștii, comuna Aninoasa , o frumoază zonă deluroasă, la marginea pădurii, oaspeții ce trec pragul complexului agroturistic și de agrement “ Pe culmile Bucuriei ” vor experimenta îmbinarea ospitalitații cu relaxarea, dar și cu sănătatea prin activități sportive și recreative.
March 19, 2025
Gala anuală a premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) – preşedinte, Mihai Ogrinji – desfăşurată în Vâlcea, la Drăgăşani, ne-a ocazionat o (re)descoperire a respectivelor meleaguri. Astfel, între altele, am vizitat, cu pioşenie, mănăstirile brâncoveneşti Mamu Lungeşti (pictor, Pârvu Mutu) – stareţă, maica Pavelina Ioniţă – şi Brâncoveni – aceasta din urmă în apropiere, în judeţul Olt, în perimetrul aceleiaşi localităţi regăsindu-se şi fragmentele de zid ale caselor domneşti în care s-au născut Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu; catedrala din Drăgăşani (construcţie 1930-1936); „expoziţia documentară Gib. I. Mihăescu”, găzduită într-o cameră a casei prozatorului drăgăşenean, acum aflată în proprietatea unei nepoate, dna Daciana Floroiu – absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti – care înţelege perfect importanţa cultivării memoriei bunicului său.
March 19, 2025
Strălucirea soarelui luminează într-un fel aparte spiritele oamenilor, iar pe meleagurile Drăgășaniului parcă se îmbină tare plăcut cu strălucirea cealaltă, a licorii bahice dăruită cu atâta generozitate de podgoriile acestor locuri binecuvântate. Noi - cei care scriem „istoria clipei” despre locuri mirifice și despre iubitori de neam – am hotărât să onorăm performanța în industria turistică românească, din nou în preajma Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), când Eminescu se năștea să identifice esența sufletului românesc în lume. O călătorie bogată în descoperiri și pecetluită de o Gală de Premiere spectaculoasă prin conținut, organizare și ospitalitate – așa aș defini deplasarea documentară a membrilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) de la începutul lui 2025.
March 19, 2025
La începutul lunii martie 2025, s-a deschis o nouă ediţie Art Safari. Vă invităm să descoperiţi expoziţia "Fluturi", una dintre cele opt expoziţii Art Safari. Aveţi ocazia să vă bucuraţi de picturi impresionante cu fluturi şi instalaţii realizate de artişti români contemporani de renume - Alina Aldea, Alina-Ondine Slimovschi, Dan Bota, Felix Aftene, Laura Greaca, Ligia Macovei, Luigi Puiu, Mihai Rusu, Vincenţiu Grigorescu, Viorel Mărginean, Beaver. Şi în premieră admiraţi un fluture realizat de celebrul artist Andy Warhol. Este o serigrafie realizată de artist în anii '50, când a experimentat în această tehnică.
March 15, 2025
Festivalul - Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire" va avea loc, Duminică, 23 Martie 2025, ora 13.00 în cadrul Casei de Cultură din Fundu Moldovei, Suceava.
Mai multe articole
catena-page