Proiectul „Mândruța” - creație și tradiție din Bucovina

revista@vacantelatara.ro
catena-blog

Proiectul „Mândruța” s-a născut în frumoasa Bucovină, mai exact în Vatra Dornei, unde două surori - Oana și Alina – au pus bazele proiectului „Mândruța”, proiect ce împletește armonios spiritul creativ cu partea de meșteșug și tradiție.


„Mândruța” a apărut din nevoia noastră de a oferi lumii un fragment de natură, artă și port popular, cu iz de nostalgie. Cu alte cuvinte, ceea ce pe noi ne-a făcut fericite ne-am dorit să împărtă­șim și cu alții, sperând că produsele realizate de mâinile noastre, prin ochii noștri, vor aduce și altora un moment de reamintire al unei copilării/adolescențe, încărcate de emoție. Așa cum ne place să spunem, „Mândruța” este deopotrivă reprezentarea femeii actuale, jucăușă, în ADN-ul căreia tradiția și modernul se contopesc. Ceea ce eu și Oana am avut în comun încă de dinainte ca „Mândruța” să se nască a fost spațiul în care am crescut: înconjurate de brazi, ascultând adierea vântului, dar și aparținând unei comunități. 

În Vatra Dornei, orașul din care venim, oamenii au fost de cele mai multe ori calzi și buni cu noi. Sărbătorile erau respec­tate, anotimpurile erau celebrate, așadar a făcut parte din realitatea noastră meșteșugul (spre exemplu, încondeierea ouălor de Paște sau pregătirea măștilor și costumelor din perioada Crăciunului și Anului Nou). În plus, amândouă am făcut parte dintr-un ansamblu folcloric timp de aproape 10 ani. Aici am învățat să purtăm cu mândrie straiele populare, am dansat și am împărtășit atât în țară cât și în străinătate bucuria pe care noi o simțeam atunci când eram conectate la tradiție. Mai târziu, studiile noastre au urmat o direcție cu mult sens pentru fiecare dintre noi: Oana a devenit grafic designer, iar eu psihoterapeut, meserii care ne-au ajutat în conturarea afacerii noastre: „Mândruța”. Aportul Oanei este unul palpabil: aspectul „Mândruței” se datorează aproape în întregime creativi­tății și studiilor ei, iar eu am contribuit la ceea ce înseamnă partea de prezentare a poveștii: modul în care povestim despre „Mândruța”, profilul cumpărătorului și sănătatea noastră mintală (întrucât nu e niciodată ușor să ai o afacere, oricât de drag ne-ar fi să lucrăm pentru ea)”, ne povestește Alina. 


De-a lungul timpului, în activitățile lor, surorile nu au dus niciodată lipsă de creativitate, uneori o creativitate născută din curiozitate. Trăind într-un ținut binecuvântat de tradiții moștenite din generație-n generație, ceea ce creează ele acum sunt inspirații a ceea ce au văzut, au simțit și au trăit. Cel mai mult, în proiectul „Mândruța” găsim inspirații din natură – tradusă prin modele și culori vii, armonioase, într-o continută schimbare.

 

 „Locurile pe care le-am vizitat, artiștii care ne-au plăcut, portul popular, dar și sărbă­torile pe care oamenii le-au respectat cu sfințenie și în jurul cărora s-au contu­rat atâtea tradiții ne-au făcut să fim mereu atente și să reproducem cu grijă tot ceea ce a avut o semnificație aparte pentru noi. Cu siguranță cadrul principal al activității noastre îl reprezintă anotimpurile, cu obiceiurile lor păstrate din străbuni, la care am adăugat cu grijă elemente de noutate, fără să știrbim originalitatea lor. Unele produse au cromatica întâlnită în portul tradițional bucovinean, altele sunt inspirate din folclorul apropiat acestei zone. Cel mai adesea produsele realizate de către noi din acest lut au elemente tradiționale în perioada Crăciunului sau Mărțișorului. Oana a inclus și câteva ilustrații care pot fi regăsite pe produsele inscripționate (căni, plăsuțe din bumbac, printuri), precum capra sau măștile cu moși, tradițioțnale în perioada sărbătorilor de iarnă.

Nu folosim o culoare anume, dar ceea a fost încă de la început "autograful" Mândruța este zmeura. Fructul copilăriei noastre, cel al cărui parfum este reconoscibil mereu și ne întoarce imediat în amintirile în care îl căutam entuziasmate, este cel care a ajuns să fie și produsul cel mai purtat de către clienții din comunitatea noastră. Iar una dintre cele mai mari bucurii este atunci când oamenii ne spun că, văzând zmeură, se gândesc la noi. Credem că fiecare artist are amprenta proprie și că, așa cum bagheta își alege vrăjitorul, așa și Mândruța ne-a ales pe noi”, declară Alina. 

Răbdarea și calmul sunt atribute esențiale în crearea produselor „Mândruța”. Așa cum ne-au declarat, pornind de la motive din natură, povestea unui obiect meșteșugit este legată de anotimpul în care se află sau de o perioadă anume din an. Apoi, purtate de creație, talent și imaginație ideea printre contur prin desen și schițe.


„Ideea pe care o avem va fi desenată/schițată de către Oana, înainte ca una dintre noi să o pună în practică. Sarcinile noastre sunt mereu împărțite într-o manieră sinceră. Unele lucruri Oanei îi ies mai bine și viceversa. Întrucât ceea ce noi creăm este foarte minuțios, multe dintre elementele regăsite pe accesorii necesită mult timp pentru a fi create. Spre exemplu zmeura este pro¬dusul care va fi mereu făcut biluță cu biluță, fără șablon, pentru ca mai apoi să fie adăugate "detaliile cu ajutorul unui instrument ascuțit (produsul nostru cel mai cunoscut). Plastilina se coace apoi la cuptor, urmând să fie lăcuită și montată pe accesoriile din metal. Acesta este doar începutul procesului, urmând fotografierea, promovarea și ambalarea lui, acțiuni care necesită la fel de mult timp și răbdare. Fiecare obiect este unic sau în serie limitată. Ne place să amestecăm culorile pentru a crea produse cât mai spectaculoase”, povestește Alina.


Cea mai eficientă promovoare a proiectului „Mândruța” este în mediul online, pe site-ul www.mandruta.com , putându-se găsi atât produsele cât și poveștile lor.

„În afară de mediul online am participat și la târguri (din ce în ce mai atent alese și mai puține), acolo unde ne-a plăcut să simțim din nou că facem parte dintr-o comunitate. Despre metoda noastră de antreprenoriat povestim ori de câte ori suntem întrebate, iar cel mai recent facem asta în atelierele pe care le organizăm (cu adulții). Acolo poți afla mereu câte ceva despre cum ne-a fost să dezvoltăm și să susținem mica noastră afacere, la pachet cu poveștile noastre (uneori prea sincere) de viață.  Mai mult, Oana a creat și a pus la vânzare un ghid on-line care cuprinde toate aceste informații, care poate fi găsit pe site-ul nostru - "Tarabagista" (www.mandruta.com)” 



Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

By Cristian Catana February 11, 2025
Pe harta pensiunilor din România care datorită calității și diversității serviciilor oferite turiștilor transformă sejurul acestora în veritabile experiențe de vacanță, Pensiunea “La Mesteceni” din Sălicea, Clu j se află la loc de cinste. Fostă câștigătoarea a distincției “Margareta de Aur” oferită de ANTREC România, pensiunea “La Mesteceni”, situată la 13 km de municipiul Cluj-Napoca își așteaptă turiștii.
February 11, 2025
"Cu bune și cu rele, România va fi pentru totdeauna în inima mea!" Despre turism, gastronomie și sănătate în bucate cu chef Dorina Burlacu, românca plecată de 30 de ani din România, care și-a găsit vocația în Italia, acolo unde a primit de două ori distincția ‘Cinci stele de aur ale gastronomiei italiene”. Dorina le recomandă italienilor ciorbele, micii, cozonacul, salata de vinete și mămăliga, dar mai ales sarmalele românești. Cu un master în nutriție culinară, Dorina Burlacu s-a dedicat mâncării sănătoase și gustoase și a conceput rețete tradiționale în acest sens.
January 31, 2025
Expoziția "Talent 35" prezintă 52 de tineri artiști vizuali, care au fost bursieri ai programului Tinere Talente începând cu anul 2009, program susținut de Fundația Regală Margareta a României. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii talentați au avut mai mulți mentori care i-au ajutat să se dezvolte promițător. Vă invităm să le vedeți interesantele lucrări de pictură, sculptură, artă fotografică, design vestimentar, expuse în sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă al României, în perioada 18 ianuarie - 23 februarie 2025. 
January 28, 2025
Expoziția "Imaginarium: lumea celor nevăzute" a artiștilor Marijana și Relu Bițulescu Descoperiți lumea imaginată de doi renumiți artiști români contemporani Marijana și Relu Bițulescu, vizitând expoziția lor intitulată "Imaginarium: lumea celor nevăzute". Personajele delicate urcă pe maramele asamblate de Marijana Bițulescu, intrând în dialog cu prințesele pictate de Relu Bițulescu sau pădurile de aur și argint. Expoziția este deschisă la Muzeul Național al Țăranului Român (sala Irina Nicolau), în perioada 15 ianuarie - 2 februarie 2025.
January 23, 2025
Anul 2025 debutează cu o aniversare de suflet în viața tipărită a revistei “Vacanțe la țară” , marcarea a 21 de ani de la prima apariție . Iată că pe lângă o dată specială în istoria României – Sărbătoarea Micii Uniri, data de 24 Ianuarie se traduce prin 253 de ediții cu apariție neîntreruptă, lună de lună, a publicației noastre.
By Cristian Catana January 14, 2025
Studenţii din Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală - USAMV București – coordonați de doamna conf. univ.dr. Maria Stoian și prof. univ. dr. Alina Mărcuță au efectuat o vizită de documentare în județul Ilfov.
January 14, 2025
Indiferent de anotimp, Harghita Băi suprinde prin varietatea activităților ce se pot face, prin frumusețea și sălbăticia peisajelor și prin ospitalitatea localnicilor și a gazdelor. Renumită pentru pârtiile de schi pe perioada de iarnă, dar și pentru mofete și trasee turistice marcate în restul anului, Harghita Băi vine în întâmpinarea oaspeților cu o varietate de spații de cazare și masă, în funcție de dorințele musafirilor.
January 8, 2025
Expoziția „De la pictori adunate…” prezentată de „Asociația de Arte Vizuale „I. D. Negulici” din Câmpulung Muscel, reunește un grup de 21 de artiști vizuali. La Castelul Pelișor din Sinaia, în perioada 15 ianuarie – 16 februarie 2025 expun un grup de artiști plastici muscelini care și-au ales ca temă castelele regale dar și portretele membrilor familiei regale a României.
By Cristian Catana December 30, 2024
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarna se va desfasura in comuna botosaneana Vorona in data de 31 Decembrie 2024. Manifestarea va debuta la ora 10.00 in Piata Comunala.
December 20, 2024
Mariana Mihuț, reprezentantă a școlii de pictură naivă, expune la Timișoara. Vernisajul „De la brusturi, la Grand Palais din Paris” a avut loc vineri, 6 decembrie la Galeria Rotonda din incinta Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Expoziția poate fi vizitată pănâ în data de 10 Ianuarie 2025.
Mai multe articole
catena-page
Share by: