Zimbrii din Armenis

AcasaDestinatiiZimbrii din Armenis

Zimbrii din Armenis

Zimbrii din Armenis

  • Vacante la Tara
  • 28 September, 2018

Poveştile zimbrilor liber din Munţii Țarcu

Text: Cristian-Alexandru CATANĂ, WWF

Fotografii: Cristian-Alexandru CATANĂ

Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Turismului, conceptul de ecoturism vizează activităţile desfăşurate într-un mediul natural având ca principal scop acţiunile de observare şi apreciere a naturii. Ecoturismul îşi manifestă componenţa educaţională, aceasta fiind extrem de utilă pentru generaţiile tinere şi pentru persoanele care ştiu să îşi manifeste respectul pentru natură, pentru tradiţiile şi autenticitatea locurilor.

Această formă de turism raportată la un teritoriu şi bazată pe principiile dezvoltării durabile va aduce, în timp,  avantaje economice şi sociale pentru comunitatea respectivă. Totodată, caracteristic fenomenului ecoturistic este organizarea circuitelor şi excursilor pentru grupuri mici de turişti, pentru a limita cât mai mult impactul acţiunii umane în mediul natural.

Măgura Zimbrilor-Armeniş – Ecoturism în munţii Țarcu

La invitaţia WWF România am participat, la începutul lunii august, în cadrul unei vizite de studiu, în judeţul Caraş-Severin, mai exact în sălbăticia verde a munţilor Țarcu, unde aveam să răsfoim povestea celor 30 de zimbri. La poale de munte bătrân îşi are sălaşul Armenişul, o veche localitate de oameni vrednici, care, mai nou, înfloreşte din ce în ce mai frumos pe harta ecoturismului naţional, dar şi internaţional. Având aproximativ 2000 de locuitori comuna Armeniş este format din satele Plopu, Sat Bătrân, Sub Margine, Feneş şi Armeniş (reşedinţa). Acestea două din urmă sunt şi cele mai importante, găzduind pe teritoriul lor Centrul de Vizitare Armeniş şi Staţia de Cercetare a Zimbrilor (Feneş), roadele unei munci de echipă (WWF, Asociaţia Măgura Zimbrilor Armeniş – AMZA, Atelierul Modulab şi autorităţile locale).

Centrul de vizitare din Armeniș

Aducând plusul de interactivitate în înţelegerea impactului zimbrilor asupra teritoriului munţilor Țarcu, Centrul de vizitare oferă informaţii diverse şi date științifice despre acest mamifer, prin cea mai mare proiecție holografică “Pepper's Ghost” din Europa și încă două instalații construite la granița dintre artă și tehnologie. Aproximativ 50 de voluntari din toată țara, elevi din comunitate, zeci de localnici și designeri contemporani au reuşit să scrie această frumoasă poveste a centrului de astăzi. Totodată, Asociaţia a beneficiat de un grant de 74.000 de euro oferit de statul elvețian. Astfel, turiştii ce ajung în Armeniş vor putea înțelege comportamentul și impactul zimbrilor asupra naturii într-un mod ludic și imersiv. Datele care „hrănesc” instalațiile sunt colectate în mod continuu din teren, de către studenţi stagiari din România, cât și din străinătate. Din toamna acestui an, datele colectate la Stația de cercetare vor fi transpuse în timp real și pe o platformă online care va transforma știința în poveste itinerantă. Oameni din întreaga lume vor putea astfel urmări activitatea zimbrilor și impactul lor în regiune.

Ce pot găsi turiştii ajunşi la Centrul de vizitare din Armeniş?

-  cea mai mare proiecție holografică holodek – Vizitarorii vor observa comportamentul zimbrului în mediul său natural;

- joc interactiv despre importanţa lanțurilor trofice;

- instalație mecanică care arată impactul pozitiv al reintroducerii zimbrului asupra biodiversității și „cascadele trofice” pe care acesta le(re)declanșează;

- un spaţiu de relaxare decorat cu plante reprezentative pentru Munţii Ţarcu;

- pictură murală realizată de artistul Pisica Pătrată;

- mobilier realizat prin tehnici vechi de către arhitectul Ciprian Manda, în cadrul unui atelier de tâmplărie local, unde meșterii au prins din nou drag de îmbinările tip „coadă de rândunică".

- bunătăți locale și produse meșteșugărești realizate în cadrul Asociației Măgura Zimbrilor Armeniș (AMZA).

Localitatea Feneş – Gazda Staţiei de cercetare a zimbrilor din munţii Ţarcu

Datorită voluntarilor din comunitate şi din restul ţării, cu sprijinul arhitectei Ileana Mavrodin, fostul Cămin Cultural din Feneş a căpătat o nouă utilitate. Eforturile au durat un an de zile, timp în care cu materiale reciclate şi naturale, întreaga echipă a reuşit să pună bazele noului centru. Studenţi, cercetători şi voluntari de pe întreg mapamondul pot găsi în satul Feneş o veritabilă staţie de cercetare unde pot executa lucrări de practică, având ca scop studiul naturii sălbatice, monitorizarea impactului zimbrului asupra ecosistemului, varietatea peisagistică, faunistică şi floristică a zonei şi multe altele. Tinerii care nu doar că lucrează în centru ci şi locuiesc acolo,  colectează informaţii din întreg arealul Măgurii Zimbrilor, introducându-le într-o bază de date ce alimentează instalațiile din Centrul de vizitare Armeniș și totodată vor fundamenta sau ghida activitățile de conservare derulate de WWF şi Rewilding Europe, împreună cu AMZA și autoritățile locale.

Observarea şi studiul zimbrilor – experienţe de vacanţă pentru turişti

Asociaţia AMZA oferă turiştilor interasaţi o minunată experienţă de înţelegere a vieţii zimbrilor şi de observare a impactului acestora asupra teritoriului. Insoţiţi de rangeri şi de studenţii Staţiei de cercetare, vizitatorii pot vedea ce înseamnă viaţa de cercetător, devenind ei cercetători pentru o zi, hoinărind în căutarea zimbrilor ce trăiesc în libertate. În numărul viitor al revistei noastre vom descrie aceasta experienţă de neuitat!

Programe pentru turişti (grupuri de două-patru persoane) (www.wwf.ro/visitbison).

- Tur ghidat de-o zi de observare a zimbrilor liberi;

- Tur ghidat 2 zile de observare a zimbrilor liberi. (cazare în camping de corturi safari în inima pădurii, sau la localnici + picnic cu produse tradiţionale din comunitatea locală);

- Tur ghidat 2 zile de observare a urșilor (zona Rusca Montană) şi a habitatului caprei negre;

 

Refacerea populației de zimbri liberi din Munții Țarcu se realizează în cadrul proiectului „LIFE-Bison: Măsuri urgente pentru recuperarea populației de zimbru în România” finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE şI implementat de WWF-România Şi Rewilding Europe.      

În Măgrua Zimbrilor din Armeniş au fost aduşi primii zimbrii în anul 2014 din ţări ca Germania, Italia Suedia,  Franţa, Belgia și din alte rezervații din România. În prezent sunt 20 de zimbrii ce trăiesc liberi şi 10 urmează a fi eliberaţi.

Zimbrul este cel mai mare mamifer din Europa, ajungând să cântărească până la 1.000 de kilograme și să aibă o înălțime la greabăn chiar și peste 1,9 metri.

Zimbriiarmenis

Zimbriiarmenis 1

Zimbriiarmenis 2

Zimbriiarmenis 3

Zimbriiarmenis 4 de a7nso

Zimbriiarmenis 5

Zimbriiarmenis 6

Zimbriiarmenis 7