Pensiunea Luca Ioan, Sibiel

AcasaPensiuniPensiunea Luca Ioan, Sibiel

Pensiunea Luca Ioan, Sibiel

Pensiunea Luca Ioan, Sibiel

  • Vacante la Tara
  • 9 April, 2019

Poveşti din Mărginime

Text şi fotografii: Cristian-Alexandru CATANĂ

Farmecul transilvănean mai scrie o poveste a ospitalităţii şi a tradiţiilor autentice româneşti înrădăcinate de sute de ani, într-o zonă din ce în ce mai căutată şi de apreciată de turişti, Mărginea Sibiului, o veritabilă salbă de localităţi pitoreşti.


Vom poposi, la aproximativ 24 de kilometri de Sibiu, la poale de Cindrel, tocmai în satul Sibiel, aflat pe cursul râului cu acelaşi nume. Gazda noastră va fi Ioan Luca, om de-al locurilor, îndrăgostit şi astăzi de natura, istoria şi tradiţia sibiană. Domnul Luca nu este doar o simplă gazdă ospitalieră. Va deveni foarte repede pentru cei ce vor să descopere cu adevărat poveştile Sibielului, un ghid al acestor ţinuturi şi, mai mult decât atât, un prieten. Pensiunea Luca, membră ANTREC, este situată în centrul satului, în apropierea Bisericii Sfânta Treime din Sibiel şi a Muzeului de Icoane pe sticlă “Zosim Oancea”, doua dintre atracţiile preferate ale turiştilor cazaţi la pensiune.



Programe active recomandate de Pensiunea Luca, Sibiel

Oaspeţii care vor trece pragul pensiunii Luca din Sibiel, vor îmbina ospitalitatea şi gastronomia specifice acestor locuri cu recomandările de experienţe de vacanţă pe care gazda le asigură, promovându-le intens. Astfel, dintre principalele atracţii recomandate enumerăm:



-          Primirea turiştilor în port tradiţional local cu pâine, sare şi ţuică, ceată de călăreţi, cu jocuri şi cântece din zonă;

-          Program special pentru turişti – “Nunta tradiţională de la Sibiel”, la care participă sătenii, proprietarii de pensiuni din zonă şi, bineînţeles, turiştii români şi străini;

-          Plimbări prin împrejurimi cu căruţa trasă de cai şi iarna cu sania trasă de cai;

-          Scurte drumeţii cu picnicuri în natură sau grătar pe zăpadă;

-          Participarea activă la treburile gospodăreşti, Tăiatul porcului de Sărbători, prepararea/comandarea produselor din fermă proprie,  programe de degustări de tărie/vin de casă etc;

-          Organizare drumeţii sau activităţi recreative pentru grupuri de copii/tabere;

-          Vizite la meşterii din sat şi organizare de ateliere meşteşugăreşti;

-          Ieşiri la lacurile din apropiere pentru pescuit.

Condiţiile de cazare şi de servire a mesei    


De cum treci pragul pensiunii Luca, vei fi impresionat de păstrarea imaginii de gospodărie tradiţională sibiană, semn că aici locuiesc oameni harnici, ce se îngrijesc de treburile casei şi de confortul turiştilor. Şi cel mai important, vei simţi că faci parte din familie! Bolta naturală de viţă-de-vie, iarba verde, grădina îngrijită şi înflorată vor conferi un plus de linişte şi romantism, fiind un cadru ce îmbie la relaxare sau la poveşti plăcute cu cine servite în aer liber pe timp de vară. Gazda noastră ne va conduce la casa bătrânească din curte, un adevărat muzeul etnografic unde fiecare obiect, fiecare port îşi spune povestea anilor. Aici, turiştii se pot îmbrăca în costume tradiţonale pentru şedinţe de fotografie. Şi cât timp ne pozăm, domnul Ioan Luca ne va aduce din beci gustosul vin de casă, sau chiar şi-o ţuică pentru cei…viteji! Asta, aşa că să ni se deschidă apetitul pentru bunătăţile pe care gazdele ni le vor pregăti mai apoi… 

Pe cele două nivele ale pensiunii turiştii au la dispoziţie şase camere cu baie proprie. Camerele sunt spaţioase, cu interior de lemn, păstrând autenticitatea locală.



La parter se află sala de mese rustică a pensiunii unde gazdele ne vor îmbia cu fel de fel de meniuri, din fermă proprie, adaptate cerinţelor turiştilor. Iar cele mai apreciate sunt, desigur, cele specifice zonei Mărginimii. 


Exemplu de meniu tradiţional servit la Pensiunea Luca din Sibiel

-          Gustări tip aperitiv  cu slănină afumată în casă, salată de vinete, brânză telemea, ouă, chifteluţe;

-          Ciorbe (de văcuţă, de găină de curte, de zarzavat) şi supe diferite cu tăiţei de casă;

-          Fripturi şi sarmale cu mămăliguţă;

-          Prăjituri şi plăcinte de casă;

-          Băuturi tradiţionale: ţuică, afinată şi vin de casă.

Pensiunea poate asigura la cerere şi meniuri pentru grupurile de turişti (până la 40 de persoane) venite în vizite pentru o zi prin împrejurimile Sibielului.

De-a lungul anilor familia Luca a primit numeroase premii pentru ospitalitate şi calitatea serviciilor oferite fie că vorbim de gastronomie sau de programe de agrement.


Pensiunea Luca Ioan***

str. Bisericii, nr. 6, Sibiel, Sibiu

0741 623 242