„Grădina Vlahiia”, Maramureşul din Snagov

AcasaPensiuni„Grădina Vlahiia”, Maramureşul din Snagov

„Grădina Vlahiia”, Maramureşul din Snagov

„Grădina Vlahiia”, Maramureşul din Snagov

  • Vacante la Tara
  • 13 April, 2019

Text şi fotografii: Cristian-Alexandru CATANA

Complexul agroturistic „Grădina Vlahiia” aduce Maramureșul mai aproape de București, în Snagov. Drept marele câştigător din 2017 al Margaretei de Aur, premiu oferit de ANTREC şi revista Vacanţe la ţară, „Grădina Vlahiia” poate fi comparat cu un Muzeul al Satului în care turiștii se și pot caza, pot vizita un Muzeu al Icoanei şi o casă autentică a tradițiilor românești, se pot relaxa în livada, pot hrăni animelele din microfermă şi multe alte activităţi.

Totodată, vizitatorii pot savura bunătăți tradiționale românești dar și cu specific italienesc în restaurantul „Grădinii Vlahiia” sau pot participa la evenimente cultural-artistice în Căminul Cultural, un loc de tihnă pentru familii şi prieteni. Biserica ce găzduieşte Muzeul Icoanei este o replică a Mănăstirii Dintr-un lemn din Vâlcea, iar, pe uliţele complexului agroturistic turiştii pot admira cruci de lemn originare de la Săpânţa.

Primele rânduri ale poveştii “Grădinii Vlahiia” aveau să se scrie în urmă cu aproximativ 20 de ani, când Cristian Dumitrescu şi-a ridicat în Snagov o gospodărie de inspiraţie maramureşeană şi ca amintire a casei bunicilor săi. Cum îi stă bine oricărei gospodării aceasta cuprindea o grădină de legume, și animale. De aici şi până la “Grădina Vlahiia” de astăzi a mai fost un singur pas... În prezent,  îmbinarea de tradiţie, confort, agrement, cultură şi valorificarea produselor din ferma proprie fac din „Grădina Vlahiia” un reper al serviciilor de calitate în turismul românesc.

Turiştii se pot caza într-una din cele patru case maramureşene, ce poartă numele localităţii din care au fost strămutate. În fiecare cameră vom răsfoi o altă poveste narată parcă de obiectele de mobilier autentic, de ştergarele şi porturile populare ce înfrumuseţează întregul spaţiu, de cergile şi icoanele nelipsite odăilor maramureşene şi alte obiecte care aşteaptă să fie înţelese de călătorii ce trec pragul Grădinii Vlahiia. Fiecare cameră din cele patru case de lemn poartă nume de femei maramureşence, astfel:

Casa Rona: Stefanita, Dochita, Ilisca, Gasie.

Casa Barsana: Dragana, Simioana, Stefanca, Nastaca

Casa Breb: Maria, Casandra, Adriana, Mihaela

Casa Iza: Adela, Puica, Zina, Elena, Diana    

Capacitate de cazare şi de servire a mesei

-          Capacitate totală:  18 camere duble;

-          4 case maramureşene de lemn a câte 4 camere;

-          2 camere în Casa Toscana;

-          Restaurant/”Cămin Cultural” cu o capacitate de 140 locuri;

-          Terasă exterioară;

-          Bucătărie de vară;

Experienţe de vacanţă la Grădina Vlahiia

-          Turul fermei pentru cei mici şi cei mari (hrănitul animalelor, culesul ouălelor din cuibar, făcut curăţenie în ogradă, culesul livezii, activităţi de seră, cules de mirodenii şi plante aromatice etc);

-          Plimbări cu trăsura sau căruţă prin împrejurimi

-          Plimbare cu barca pe lacul Snagov;

-          Lecţii şi activităţi de gătit, făcut dulceaţă, zacuscă - cu legume şi fructe culese de turişti;

-          Workshop-uri de olărit, pictură, ceramică, teatru.


Complexul agroturistic “Grădina Vlahiia”

Str. Albăstrelelor, nr. 24, Snagov Sat, Ilfov

Cristian Dumitrescu - 0722.216.724

cristian@gradinavlahiia.ro